Serviciul de Protectie si Paza de Stat are uniforme noi
Angajații Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat vor avea uniformă nouă. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Guvern.
Guvernul Republicii Moldova a aprobat culoarea corporativă, însemnele uniformistice pentru uniformă, obiectele de uniformă şi normele de asigurare cu echipament ale colaboratorilor SPPS. Astfel, trecerea la uniforma nouă se va efectua treptat, în limitele mijloacelor financiare prevăzute în acest scop în bugetul de stat pe anul respectiv pentru Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat.
Pe 31martie, la Reşedinţa de Stat a Preşedintelui Republicii Moldova au fost prezentate noile uniforme ale Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat. Uniforma nouă include un set de elemente noi, inclusiv culoare, optându-şe pentru culori „diplomat” – albastru-închis şi gri-închis, comparativ cu culoarea neagră a fostei uniforme, calitatea stofei, cusăturile, precum şi unele ajustări ce ţin de designul acesteia.
Directorul SPPS, Victor Ţărnă, a menţionat că: “aprobarea însemnelor uniformei şi a normelor de echipare cu uniformă a colaboratorilor se înscrie în contextul actualei reforme instituţionale menită să aducă Serviciul la standardele moderne ale serviciilor similare de peste hotarele ţării”. Totodată, “este pentru prima dată când uniforma Serviciului şi simbolurile corporative au trecut toate etapele ce ţin de aprobare şi avizare de către Comisia Naţională de Heraldică”, a punctat directorul SPPS.
La elaborarea uniformei, s-a ţinut cont de modelele vestimentare ale serviciilor similare din ţările UE, iar designul a fost elaborat de către creatorul de modă moldovean, Daniel Racoviţă. Conceptul noului model de uniformă presupune că angajaţii Serviciului vor avea atât uniformă zilnică (vară/iarnă) cât şi de paradă.