Bancile din Rusia vor folosi Sistemul National de Plati
Mai multe bănci din Rusia vor începe să folosească, Sistemul Naţional de Plăţi, creat de statul rus ca alternativă la MasterCard şi Visa.
Primele operaţiuni care vor testa noul sistem de plăţi electronice se vor desfăşura la mijlocul lunii decembrie, transmite Mediafax.
Băncile care vor beneficia cu prioritate de adoptarea noului sistem sunt cele sancţionate de Statele Unite şi Uniunea Europeană, printre acestea numărându-se Alfa-Bank, Ural Bank of Reconstruction and Development, Gazprombank, şi Rosbank, potrivit lui Vladimir Komlev, directorul general al Sistemul Naţional de Plăţi.
El a precizat că aceste bănci au fost alese luând în considerare criterii ca volumul transferurilor de bani, platforma tehnologică utilizată şi regiunea în care acestea operează, întrucât există diferenţe logistice importante între sistemul folosit în Moscova şi cele din alte regiuni ale Rusiei.
Sistemul va deveni complet funcţional în primul trimestru al anului viitor, urmând ca toate tranzacţiile făcute cu carduri Visa şi MasterCard să fie procesate prin intermediul Sistemului Naţional de Plăţi. De asemenea, noua entitate va putea emite carduri proprii începând cu anul viitor.
La sfârşitul lunii martie, Visa şi MasterCard au refuzat să presteze servicii pentru mai multe bănci ruseşti, în urma sancţiunilor impuse de Statele Unite din cauza conflictului din Ucraina. Atunci, Rusia a anunţat că ar putea lansa un sistem de plăţi propriu, care ar putea fi funcţional în şase luni.