Google Glass, folosit pentru a fura PIN-ul de la distanta
Un grup de cercetători a creat un software ce analizează umbrele și mișcările degetelor unei persoane care introduce PIN-ul într-o tabletă sau smartphone.
Software-ul a fost dezvoltat de cercetătorii din cadrul Universității din Massachusetts-Lowell. Programul analizează umbrele și mișcările degetelor unei persoane care introduce codul PIN pe o tabletă sau un smartphone, iar pe baza acestora poate descifra codul cu acuratețe de peste 90%, de la o distanță de 3 de metri, relatează Descoperă.ro .
Programul poate fi instalat pe dispozitive precum Google Glass, iPhone 5, Samsung Smartwatch și webcam. Eficiența cea mai mare este garantată de Google Glass, care oferă un mod mai puțin invaziv de a realiza atacul, permițând furtul codurilor dintr-o privire.
Software-ul urmează să fie prezentat în luna august la conferința Black Hat, dedicată securității informatice. Acesta urmărește mișcările vârfurilor degetelor utilizatorului și analizează pozițiile relative ale degetelor și umbrelor formate în jurul lor, putând astfel să localizeze punctele de pe ecran atinse și să recunoască secvența tastată
Cercetătorii lucrează şi la o soluţie care să prevină un asemenea atac: o tastatură care să apară la întâmplare în diferite locuri de pe ecran, de fiecare dată când este folosit acesta.
Ca răspuns la publicarea acestor informaţii, compania Google a declarat: „Din nefericire, furtul parolelor de acces prin urmărirea oamenilor în timp ce le tastează nu este ceva nou. Noi am proiectat Google Glass luând în considerare dreptul oamenilor la intimitate. Faptul că dispozitivul Glass este purtat la ochi şi că ecranul se luminează de fiecare dată când este activat, semnalând clar că e în funcţiune, nu face din el un dispozitiv de spionaj prea grozav.”
Cercetătorii de la University of Massachusetts – Lowell au reuşit, de asemenea, să înregistreze coduri PIN-ul, cu ajutorul aceluiaşi software, de la o distanţă de aproape 50 metri, dar folosind o cameră mai performantă, cu zoom optic, şi au putut afla codul PIN al uneia dintre „victime”, aflate pe stradă, de la etajul patru al unei clădiri aflate pe partea celalaltă a străzii.