Agenti de paza sanctionati
42 de sancţiuni, după ce poliţiştii au verificat 45 de agenţi de pază şi 16 obiective de pază.
Marţi, între orele 02.00-04.00, poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Drobeta Turnu Severin au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului, pentru identificarea personalului de pază al agenţilor economici care nu-şi îndeplinesc corespunzător atribuţiunile de serviciu şi datorită acestui impediment se sustrag bunuri din unităţile economice.
De asemenea, au fost vizată şi identificarea persoanelor care au ca preocupare asemenea activităţi ilicite. Acţiunea a avut loc în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, Serviciului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin şi Direcţia Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin
În cadrul acţiunii au fost legitimate 75 persoane, au fost controlate 16 obiective de pază şi 45 agenţi de pază. Totodată, au fost aplicate 42 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.880 lei.