HomeStiriBusiness & TehnologieNokia va lansa o unitate de securitate
nokia

Nokia va lansa o unitate de securitate

 

nokiaNokia va lansa o nouă unitate de afaceri specializată în asigurarea securității pentru telecomunicații și pentru rețelele afacerilor.

 

Noua unitate de securitate va începe activitatea pe 1 iunie și va asigura integrarea securității în noile produse. Grupul va fi responsabil și pentru îmbunătățirea portofoliului cu produse și servicii de securitate al companiei, dar și pentru crearea unui model de afaceri pentru securitatea telecomunicațiilor, scrie EWeek.

,,Noua unitate de securitate va uni experții din cadrul companiei pentru a îndeplini toate cerințele securității telecomunicațiilor. Vom continua să încurajăm dialogul în industrie și împărtășirea informației, pentru a crește conștientizarea asupra acestei zone critice a telecomunicațiilor”, a spus Marc Rouanne, reprezentant Nokia.

Recent, compania a devenit primul sponsor platinum al Proiectului OpenSSL, responsabil pentru remedierea vulnerabilităților tip Heartbleed. De asemenea, compania a spus că va lansa un Centru de Securitate pentru Mobile Broadband în Berlin, care va putea fi folosit de clienți, afaceri, parteneri de cercetare și oficiali.

 

 

 

Share With: