HomeStiriSecuritate FizicaMasina de paza, accidentata de un TIR pe autostrada
Masina de paza, accidentata de un TIR pe autostrada

Masina de paza, accidentata de un TIR pe autostrada

Masina de paza, accidentata de un TIR pe autostradaO maşină a firmei de pază WBC Boxguard a fost acroşată de un TIR pe autostrada A1.

 

Un accident grav de circulație s-a produs marți dimineață în jurul orei 3.50, pe autostrada A1, pe sensul de mers Șebeș-Orăștie. Un TIR care aparține firmei Giro a acroșat un autoturism Dacia Logan, care circula pe banda de urgență, scrie alba24.ro.

În urma impactului, șoferul autoturismului a ajuns la Spitalul Județean Alba, în stare de inconştienţă, cu răni la cap, iar pasagerul din dreapta a fost și el transportat la spital. Autoturismul Dacia Logan aparține firmei WBC Boxguard, companie ce asigură serviciile de pază și protecție pe autostradă și care circula pe banda de urgență.

Potrivit șoferului TIR-ului (înmatriculat în Alba), în urma unei depășiri efectuate de către un alt participant la trafic, acesta a a virat ușor la dreapta și a acroșat autoturismul care se deplasa pe banda de urgență. În urma impactului, autoturismul a fost grav avariat, iar cei doi bărbați din interiorul Logan-ului au avut nevoie de intervenția echipei de descarcerare pentru a fi scoși din autoturism.

Șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, în vreme ce şoferului autoturismului Dacia Logan îi vor fi prelevate probe de sânge ulterior, deoarece a fost transportat la spital inconștient.

 

Share With: