Agentul de paza ii ajuta sa fure
Agentul de pază este bănuit că îi ajuta pe hoţi de fier vechi să sustragă fier beton din incinta societăţii.
La finalul săptămânii trecute, poliţiştii din Valea Călugărească au fost sesizaţi de către administratorul unei firme din Corlăteşti, despre faptul că în perioada februarie 2014 – 01.03.2014, în repetate rânduri, persoane necunoscute au pătruns în incinta societăţii şi din interior au sustras cantitatea aproximativă de 4.000 kg. fier beton striat, de diferite dimensiuni şi o aerotermă pe motorină, prejudiciul fiind de 12.345 lei, scrie observatorulph.ro.
În urma investigaţiilor efectuate, a rezultat că la data de 01.03.2014, trei bărbaţi, toţi din comuna Berceni, cu ajutorul unui agent de pază, ar fi pătruns în incinta societăţii şi ar fi sustras fierul beton pe care l-ar fi încărcat într-o autotutilitaă. Totodată, prejudiciul în valoare de 12.345 lei a fost recuperat în totalitate. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, atât cei trei bărbaţi, cât şi agentul de pază care i-a ajutat să fure fierul riscă să ajungă în spatele gratiilor.