Agentia pentru Securitatea Transporturilor, restrictii pentru JO
TSA din SUA a interzis temporar transportarea de lichide, geluri sau sprayuri de către pasagerii care vor pleca spre Rusia, gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă 2014.
Această directivă anunţată de Agenţia pentru Securitatea Transporturilor intervine la o zi după ce Executivul american a avertizat companiile aeriene care efectuează zboruri spre Rusia că terorişti ar putea ascunde explozivi în interiorul tuburilor de pastă de dinţi, transmite Mediafax.
Directiva precizează că orice tip de lichid, gel sau spray este interzis la bordul avioanelor care vor efectua curse spre Rusia. Directiva nu se aplică medicamentelor prescrise.
“Aşa cum am făcut întotdeauna, politica noastră în materie de securitate, care cuprinde de fiecare dată un anumit număr de măsuri, uneori vizibile, alteori invizibile, va continua să răspundă (ameninţărilor potenţiale) şi să se adapteze în mod adecvat pentru protejarea cetăţenilor americani”, a declarat un oficial al Departamentului pentru Securitate Internă.
Rusia a mobilizat aproape 40.000 de membri ai forţelor de securitate internă pentru a asigura securitatea la JO, care vor avea loc în perioada 7-23 februarie, la Soci, staţiune rusă situată pe litoralul Mării Negre.