HomeStiriSecuritate Fizica63 de sanctiuni la Legea 333/2003
sanctiuni legea 333/2003

63 de sanctiuni la Legea 333/2003

sanctiuni legea 333/2003Peste 500 de infracţiuni au fost depistate, în ultimele trei zile, în urma acţiunilor desfăşurate pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

 

În perioada 17 – 19 ianuarie a.c., pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 1.998 de controale, 485 de filtre şi 14 razii.

În cele trei zile, au fost depistate 501 infracţiuni, dintre care 296 în flagrant delict. Poliţiştii au prins 382 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 46 au fost reţinuţi şi 20 arestaţi. De asemenea, 9 persoane urmărite au fost depistate, 4 autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite, iar 9 arme (5 letale şi 4 neletale) au fost identificate şi ridicate pentru cercetări.

Poliţiştii au aplicat 11.448 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.196.419 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 940.070 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.161 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 501 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 63 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost ca urmare a încălcării normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 9.280, dintre care 94 pentru consum de alcool şi 4.135 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 403 de permise de conducere şi au retras 171 de certificate de înmatriculare

Share With: