Portretul escrocului: Cum il vede Politia?
Portretul escrocului: Cum îl vede Poliţia? Cei care doresc să vă înşele sunt actori foarte buni, care îşi dezarmează victimele cu o aparenţă de băiat de treabă.
Dincolo de această faţadă se află un infractor care posedă un simţ natural de a identifica victimele şi de a le înfrânge rezistenţa cu propunerile lui.
Oricine poate deveni o victimă, chiar şi persoanele care se consideră prea inteligente pentru a fi înşelate.
Multe victime au o serie de caracteristici comune: cel mai adesea, dar nu întotdeauna, sunt femei, bătrâne şi locuiesc singure. Se încred în ceilalţi, chiar şi străini, şi s-ar putea să necesite o suplimentare a veniturilor. Singurătatea şi dorinţa de a ajuta sunt trăsături pe care aceşti infractori le exploatează pentru a obţine cooperarea victimei.
În vizorul infractorului se vor afla absolut toate bunurile care reprezintă o valoare.
Sunt foarte mulţi infractori care profită de aceasta perioadă şi vor să vă facă să credeţi că luna cadourilor a venit mai devreme pentru dumneavoastră. Iată cum vor să va păcălească escrocii:
– transmiterea de SMS-uri pe telefoanele victimelor, prin care acestea sunt anunţate că sunt câştigătorii unor premii (bani, aparatură electronică, autoturisme etc.), iar pentru a intra în posesia premiului, victimelor li se solicită să depună diverse sume de bani într-un anumit cont sau să cumpere cartele telefonice pre-paid şi să transmită codurile de reîncărcare
– atenţie la vânzătorii ambulanţi sau la comercianţii fără autorizaţii din pieţe. S-ar putea să plătiţi un produs cu mult mai scump decât merită şi să vă treziţi şi cu un produs de proastă calitate şi cu banii nerecuperaţi.
– dacă aveţi cunoştinţe în străinătate de la care aşteptaţi pachete sau bani, nu aveţi încredere în orice persoană care se dă drept comisionar, mai ales dacă vă pretinde bani sau produse. Cereţi un act de identitate sau o recomandare din partea unei persoane pe care să o cunoaşteţi.
– atenţie la produsele de contrabandă, în special alcool, ţigări şi tutun. Cumpărând astfel de produse aduse în special din Ucraina şi Republica Moldova, încurajaţi specula şi câştigurile ilicite şi nici nu aveţi siguranţa unui produs original.