HomeStiriSecuritate FizicaSimulare la o bancă din Bucureşti. În cât timp a ajuns agentul de firma de pază?
simulare jaf

Simulare la o bancă din Bucureşti. În cât timp a ajuns agentul de firma de pază?

simulare jafPoliţia Capitalei a organizat vineri o simulare de jaf la sucursala unei bănci din Capitală, un agent de la o companie de pază sosind pentru intervenţie în circa nouă minute.

Potrivit comisarului-şef Dănuţ Găvan, şef serviciu Ordine Publică în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), timpul în care a sosit agentul de la compania de pază de la apăsarea butonului de panică se înscrie în limitele legii, deoarece conform Hotărârii de Guvern 301/2012 intervenţia în mediul urban trebuie să se realizeze până în 15 minute.

“În contractul dintre bancă şi prestatorul serviciului de pază, timpul poate fi mai mic. Aici am înţeles că timpul prevăzut pentru o intervenţie este de 10 minute, aşa că agentul s-a încadrat. Nu ştiu câte persoane trebuiau să intervină, trebuie citit planul de pază al obiectivului”, a afirmat comisarul-şef de poliţie Dănuţ Găvan, citat de Agerpres.

El a precizat că în cazul în care nu se respectă normele legale privind măsurile de securitate, Poliţia îi poate aplica o amendă directorului băncii respective iar în cazul în care o agenţie de pază are plângeri în mod repetat, se poate ajunge şi la suspendarea licenţei de funcţionare.

Dănuţ Găvan a explicat că fiecare funcţionar are mai multe sertare cu bani, în cel superior aflându-se sume mici, în timp ce sumele mari sunt în cele inferioare, care sunt prevăzute cu temporizator care are timpul de deschidere de 10 minute.

Poliţia verifică sistemul de securitate de la mai multe bănci după ce un jaf armat a avut loc în seara zilei de 23 decembrie, la o bancă din Capitală din zona Pipera.

Share With: