TU DECIZI! VOTEAZĂ LEGAL! Ultima săptămână
Ministerul Administraţiei şi Internelor a continuat campania de responsabilizare a alegătorilor cu privire la exercitarea dreptului de vot în mod legal prin organizarea unor activităţi de prevenire în mai multe centre universitare şi licee din municipiul Bucureşti.
Pe 4 decembrie, în liceul „Mihai Eminescu”, lucrătorii din cadrul Serviciului Prevenire – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au distribuit fluturaşi şi afişe cu mesajul „Votează legal”, în special în clasele terminale, în care studiază tineri ce vor vota în acest an pentru prima dată.
Miercuri, 5 decembrie a.c., angajaţii Serviciului Prevenire au organizat o acţiune similară la liceul „Dimitrie Cantemir”.
De asemenea, în această săptămână, lucrătorii Ministerului Administraţiei şi Internelor au postat afişe cu mesajul „Votează legal!” în patru centre universitare din Capitală: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnica şi Universitatea Bucureşti. În funcţie de posibilităţile tehnice, instituţiile de învăţământ au acceptat să difuzeze pe ecranele LCD din interiorul facultăţilor spotul video realizat în cadrul campaniei M.A.I. şi să posteze pe site-urile proprii bannerul web al campaniei.
La nivel naţional, de la începutul campaniei Ministerului Administraţiei şi Internelor, au fost postate aproximativ 50.000 afişe şi au fost distribuiţi aproape 400.000 fluturaşi, restul materialelor tipărite urmând să fie afişate în această săptămână, inclusiv în secţiile de votare.