HomeStiriSecuritate FizicaBubuie. Prinsi cu petarde
petarde artificii

Bubuie. Prinsi cu petarde

petarde artificii80.000 de petarde au fost descoperite de poliţiştii dâmboviţeni, într-un autoturism.Trei suspecţi sunt cercetaţi penal pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.

În 19 noiembrie, în timpul unei acţiuni pe linia respectării prevederilor legale în domeniul comercializării materiilor explozive, poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Dâmboviţa i-au depistat în trafic, pe D.C., de 38 de ani, C.A., de 37 de ani şi D.P., de 35 de ani, toţi din municipiul Târgovişte, în timp ce deţineau, în autoturism, 80.000 de petarde, interzise la deţinere şi comercializare.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că petardele au fost procurate de pe raza municipiului Bucureşti, în scopul comercilizării în perioada sărbătorilor de iarnă.

Cei trei sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 37 alin 3 din Legea 126/1995 şi art. 280 din Codul penal, iar întreaga cantitate de petarde a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor.

Share With: