HomeStiriBusiness & TehnologieCNADNR caută agenţi de pază pentru autostrăzi
autostrada

CNADNR caută agenţi de pază pentru autostrăzi

autostradaCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) intenţionează să achiziţioneze servicii de pază pentru un total de 400 de km de autostrăzi, valoarea cumulată a investiţiei estimate fiind de aproximativ 25 de milioane de lei (5,5 milioane euro).

CNADNR va scoate la licitaţie contractele pentru asigurarea pazei pe cinci tronsoane de autostradă. Pentru fiecare tronson, acordul-cadru se va întinde pe doi ani, estimându-se că pentru fiecare segment de autostradă vor fi încheiate minimum două contracte.

Astfel că un calcul simplu arată că preţul estimativ pentru paza unui kilometru de autostradă este de aproape 13.600 de euro, sumă care poate scădea în urma licitaţiilor care vor fi organizate la începutul anului viitor.

Firmele care vor depune oferte vor trebui să facă dovada că dispun de săli de sport proprii sau închiriate pentru pregătirea fizică a agenţilor de securitate, dar şi de săli de curs pentru pregătirea profesională, inclusiv pentru cursul de calificare. În plus, vor face dovada că dispun de posibilităţi tehnice pentru executarea unor şedinţe de tragere cu armamentul din dotare.

Unul dintre anunţurile publicate de CNADNR se referă la asigurarea pazei autostrăzii A2, tronsonul Lehliu-Cernavodă (106 km), valoarea contractului fiind de 7,41 milioane lei.

Un alt anunţ al CNADNR se referă la cumpărarea de servicii de asigurare de pază a patrimoniului prin patrulare şi posturi fixe pe autostrada A2, tronsonul Cernavodă-Constanţa (56 km) şi pe autostrada A4 Ovidiu-Agigea (21 km). Valoarea estimată fară TVA este de 5,87 milioane lei.

Şi autostrada A1, Bucureşti-Piteşti, între km 10 şi km 120, va fi păzită de agenţi înarmaţi, valoarea contractului fiind estimată la 4,79 milioane de lei.

Pentru autostrada A2, secţiunea Bucureşti-Lehliu, între km 9 şi km 64, va fi încheiat un acord cadru, pe 24 de luni, cu o valoare estimată a contractelor de 3,7 milioane lei.

Şi pentru autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti (cei 52 de km inauguraţi) compania de autostrăzi vrea să achiziţoneze servicii de pază a patrimoniului prin patrulare şi posturi fixe. Valoarea estimată a contractului este de 3,09 milioane de lei. Firma care va asigura paza va fi selectată în urma unei licitaţii deschise, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

În cazul segmentului Bucureşti-Ploieşti, firma care va fi desemnată câştigătoare va trebui să aibă la data depunerii ofertelor un număr minimum de 50 de autoturisme, vehicule concepute şi construite pentru transportul de pasageri, precum şi vehicule dotate corespunzător servicului de pază.

 

Mai mult la Gandul.info

Share With: