De ce ameninţă Anonymous că închide Facebook
Membrii grupului Anonymous au postat un mesaj prin care ameninţă să atace Facebook şi să ofere gratuit publicului jocurile produse de Zynga.
Hackerii de la Anonymous s-au declarat supăraţi pe compania de jocuri, după ce aceasta a anunţat că plănuieşte să facă reduceri de personal şi să angajeze oameni din ţări sărace, pe care să îi plătească puţin, transmite publika.md. Atacul ar urma să aibă loc pe data de 5 noiembrie, zi în care, spun hackerii, vor face ca accesul la Facebook să fie stopat. Cei de la Anonymous susţin că au obţinut documente secrete care ar arăta că o mie de persoane ar urma să fie date afară.
“Cu un miliard de dolari care stau într-o bancă, noi credem că astfel de acţiuni sunt o insultă la adresa populaţiei, iar comportamentul corporaţiilor care acţionează precum Zynga trebuie să se schimbe”, se menţionează în mesaj. Hackerii Anonymous au spus de mai multe ori în trecut că vor închide Facebook-ul, însă amenințările lor nu s-au concretizat până acum.