Security Portal – tinta unui atac informatic
In data de 7 septembrie 2012, in jurul orei 09.00, securityportal.ro a fost tinta unui atac informatic revendicat de gruparea GROUP X3 care s-a manifestat prin redirectarea vizitatorilor domeniului securityportal.ro catre pagina din imaginea alaturata.
Securityportal.ro a reactionat in 30 minute, prin suspendarea accesului la site pentru o perioada de 3 ore, timp in care a reusit sa neutralizeze atacul. Facem cunoscut pe aceasta cale tuturor vizitatorilor si utilizatorilor inregistrati ai securityportal.ro ca, datorita nivelului securitatii site-ului (software de protectie licentiat, criptarea datelor, masuri de monitorizare a diferitilor parametri de securitate) si a reactiei prompte, atacatorii nu au reusit sa corupa sau sa acceseze date.
In ultimele 3 zile, securityportal.ro a derulat masuri extinse de investigare la nivelul infrastructurii informatice si astfel va putem confirma ca datele utilizatorilor nostri nu au fost in nici un fel accesate. In plus, securityportal.ro a demarat un plan de masuri si investitii pentru ridicarea nivelului de securitate (upgrade certificate SSL, masuri procedurale etc) si pentru a garanta siguranta datelor utilizatorilor nostri.
Spre deosebire de alte cazuri celebre (Sony Playstation Netowrk, Nokia Developers Site, lantul hotelier Wyndham etc), atacul asupra securityportal.ro nu a rezultat in furtul datelor utilizatorilor, ci doar in plasarea unui mesaj de promovare a cauzei GROUP X3.
Transmitem cu aceasta ocazie utilizatorilor securityportal.ro un mesaj de transparenta si incredere cu privire la securitatea datelor acestora si ii asiguram ca vom depune in continuare eforturi pentru a mentine un standard inalt de securitate, adecvat realitatilor momentului.