Baruri, discoteci si cluburi. Politistii le iau la control, inclusiv pe Legea nr.333/2003
Poliţiştii vor demara, la nivel naţional, o acţiune ce are ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale comise în zona discotecilor, barurilor, cluburilor de noapte şi altor localuri de alimentaţie publică, inclusiv pe Legea nr.333/2003.
Acţiunea va avea loc în perioada 17 – 19 august, şi va fi coordonată de Direcţia de Ordine Publică –I.G.P.R., împreună cu Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate. Astfel, se va acţiona pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevenirea furturilor, depistarea prostituatelor şi proxeneţilor, precum şi pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă.
De asemenea, se va urmări asigurarea măsurilor de ordine internă în localuri, pe timpul desfăşurării activităţilor distractive, cu respectarea prevederilor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de de încălcare a unor norme de convieţuire socială.