Bucuresti: A furat bijuterii de 150.000 de euro
O femeia a fost depistată şi reţinută în Bucureşti, după ce a sustras bijuterii şi ceasuri de aproximativ 150.000 de euro, a anunţat sâmbătă DGPMB.
Poliţia Capitalei susţine că femeia, în vârstă de 30 de ani, domiciliată în Bacău, mai fusese condamnată la închisoare pentru un furt comis în anul 2009
Potrivit sursei citate, în după-amiaza zilei de 3 mai, profitând de neatenţia muncitorilor ce efectuau lucrări de reamenajare în curtea unui imobil situat în str. Sevastopol, sectorul 1, femeia a pătruns pe uşile neasigurate într-o locuinţă aflată la etajul doi al imobilului de unde a furat o cutie în care se aflau bijuterii din aur şi ceasuri de mână bărbăteşti şi mai multe parfumuri, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 150.000 de euro.
A doua zi, poliţişti din cadrul Secţiei 4 – Biroul de Investigaţii Criminale au depistat-o pe femeie la intersecţia şos. Nicolae Titulescu cu Calea Griviţei în timp ce se oprea la societăţile comerciale din zonă solicitând ajutor bănesc pentru o înmormântare. Femeia a fost legitimată, iar în urma verificărilor s-a stabilit că datele de identitate furnizate de aceasta aparţin altei persoane.
Poliţiştii au stabilit identitatea reală a femeii ca fiind C. T. de 30 de ani, din judeţul Bacău, care figurează ca urmărită, pe numele ei existând un mandat de executare emis de către Judecătoria Braşov, prin care a fost condamnată la pedeapsa închisorii pentru un furt comis în anul 2009.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 150.000 de euro, a fost recuperat în proporţie de 30%. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 4 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, violare de domiciliu şi fals privind identitatea, cu C. T. în stare de reţinere, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cu propunere de arestare preventivă