HomeStiriBusiness & TehnologieFurau din bancomate in Mexic si SUA: Grup de romani, destructurat
skimming

Furau din bancomate in Mexic si SUA: Grup de romani, destructurat

skimmingUn grup infracţional transfrontalier organizat specializat în folosirea aparatelor de skimming, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi spălarea banilor a fost destructurat. Activitatea infracţională se desfăşura, atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul altor state, cum ar fi Germania, Spania, Portugalia, Mexic sau SUA.

Valoarea prejudiciului cauzat prin efectuarea acestor operaţiuni financiare depăşeşte suma de 500.000 USD. Instrumentarea şi documentarea cazului a fost efectuată cu sprjinul informaţional al specialiştilor FBI şi Secret Service.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, beneficiind de sprijinul informativ al specialiştilor D.G.I.P.I. şi al luptătorilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Dolj au desfăşurat joi şapte percheziţii domiciliare în municipiul Craiova, la domiciliul a şapte persoane, în vederea destructurării unui grup infracţional transfrontalier, specializat în săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, punere la dispoziţie a unor date informatice, deţinere de echipamente în vederea falsificării şi falsificare de instrumente de plată electronică, punerea în circulaţie de instrumente de plată falsificate şi spălare de bani.

În fapt, membrii reţelei sunt suspectaţi că au produs sau achiziţionat aparatură de skimming, pe care apoi au utilizat-o pe teritoriul României, dar şi în Germania, Spania, Portugalia, Mexic sau SUA, în vederea copierii datelor de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM.

Datele de identificare astfel obţinute, au fost copiate şi folosite pentru falsificarea unor mijloace de plată electronică, pe care aceştia sunt suspectaţi că le-au utilizat ulterior pentru extragerea unor sume substanţiale de bani din conturile titularilor, mai ales din SUA

Sumele de bani rezultate din operaţiunile financiare frauduloase au fost expediate în România, unor terţe persoane, prin intermediul serviciilor de transfer internaţional de bani, sau prin curieri şi au fost investite în afaceri legale, în scopul reciclării acestora.

La data de 28 martie a.c., unul dintre membrii grupării a fost depistat în flagrant delict, având asupra sa suma de 100.000 USD, provenind din activitatea infracţională.

Share With: