HomeStiriSecuritate FizicaTrei minori au spart patru magazine intr-o singura seara
catuse

Trei minori au spart patru magazine intr-o singura seara

catuseLa data de 27 martie, poliţiştii Secţiei 2 din Constanţa au fost sesizaţi telefonic de către dispeceratele a două societăţi de pază cu privire la faptul că punctele de lucru a patru societăţi comerciale au fost sparte.

Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat faptul că pe strada Soveja, la parterul unui bloc se află punctul de lucru al unei societăţi comerciale, în interiorul căruia, persoane necunoscute au intrat prin forţarea unei uşi pvc şi au sustras un rucsac tip-sport ce conţinea câteva CD-uri. La o altă societate comercială situată la parterul unui bloc de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, persoane necunoscute au pătruns tot prin forţarea uşii pvc dar nu au sustras nimic. Şi pe strada Suceava, persoanele necunoscute au pătruns tot prin forţarea unei uşi pvc într-o societate comercială şi au sustras din casa de marcat suma de 30 lei, scrie observator.ro

Poliţiştii au mai constatat, de asemenea, că pe strada Cişmelei, persoane necunoscute au pătruns în interior prin forţarea uşii de acces tip pvc, iar din interior se reclamă furtul a patru laptop-uri.

În urma investigaţiilor şi verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că suspecţi de comiterea acestor furturi sunt S. E., de 17 ani din Năvodari, M. Ş. L., de 14 ani din Cernavodă şi B. G. A., de 15 ani din Constanţa, reuşindu-se totodată depistarea primilor doi.

Prejudiciul urmează a fi stabilit de către unităţile păgubite. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorilor, aceştia fiind suspectaţi de participarea şi la comiterea unor furturi din locuinţe, precum şi pentru recuperarea prejudiciului, urmând ca la finalizarea investigaţiilor dosarele să fie înaintate cu propuneri legale unităţii de parchet competente.

Share With: