HomeStiriAgendaPolitia Romana – 190 de ani
ziua politiei romane

Politia Romana – 190 de ani

ziua politiei romaneConducerea Poliţiei Române, alături de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, ataşaţi de afaceri interne, oficiali ai Poliţiilor din state cărora Poliţia Română le-a adresat invitaţia de a participa şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, au asistat la ceremonia dedicată împlinirii a 190 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, ceremonie desfăşurată în faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, cât şi în Piaţa Mare din municipiului Sibiu.

Activităţile au debutat la orele 11.00 în faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, unde au fost depuse coroane de flori la monumentul dedicat Eroilor Revoluţiei, din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Corpului Naţional al Poliţiştilor, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, delegaţiei din Ungaria şi Instituţia Prefectului.

De asemenea, a avut loc un tedeum şi un moment „in memoriam”, poliţiştilor căzuţi la datorie.

Manifestările prilejuite de Ziua Poliţiei Române au continuat în jurul orei 12.00 în Piaţa Mare din municipiul Sibiu, unde aproximativ 2.000 de sibieni au asistat la alocuţiunile rostite de Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, Inspectorul General al Poliţiei Române, Chestor de poliţie dr. Liviu Popa, ataşatul de interne al Belgiei, Mitropolitul Ardealului, I.P.S. dr. Laurenţiu Streza, Prefectul judeţului Sibiu, Horaţiu Răcuciu.

A urmat apoi o paradă de defilarea a studenţilor Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti precum şi a elevilor celor două Şcoli de Poliţie, „Vasile Lascăr” din Câmpina şi „Septimiu Mureşan” din Cluj, a tehnicii din dotarea Poliţiei Române, respectiv autospecialele Poliţiei Rutiere, Institutului Naţional de Criminalistică, Serviciului Pirotehnic , Serviciului Independent de Intervenţie şi Acţiuni Speciale şi echipaje canine din cadrul Centrului Chinologic „Dr.Aurel Greblea” din Sibiu.

În încheierea manifestaţiilor, poliţiştii Centrului Chinologic Sibiu şi poliţiştii Serviciului Independent de Intervenţie şi Acţiuni Speciale, au oferit întregii asistenţe două exerciţii demonstrative, unde au fost implicate şi două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

 

Totodată, duminică, 25 martie, începând cu ora 10.00, cetăţenii sunt aşteptaţi, în Bucureşti, în Parcul Herăstrău – Intrarea Charles de Gaulle, unde vor fi prezentate standuri expoziţionale cu tehnică de ultimă generaţie folosită în activitatea de poliţie şi vor avea loc demonstraţii ale „mascaţilor” Poliţiei Române şi de dresaj canin.

Tot aici va fi organizată o expoziţie de arme şi costume ale Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Cetăţenilor care se vor afla duminică în Parcul Herăstrău le va fi prezentat un laborator mobil de ultimă generaţie folosit de Institutul de Criminalistică pentru realizarea unei cercetări eficiente la locul comiterii unei infracţiuni.

Poliţiştii criminalişti vor explica celor interesaţi modul în care laboratorul mobil îndeplineşte multiple funcţii şi permite descoperirea şi ridicarea amprentelor sau altor tipuri de urme şi realizarea de portrete robot.

Echipe mixte, formate din poliţist-conductor şi câine, vor realiza diferite demonstraţii de patrulare, de prindere şi imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere.

Pe toată perioada manifestărilor, poliţiştii vor împărţi pliante cu materiale de prevenire, iar vizitatorii vor putea afla despre diferite campanii desfăşurate de Poliţia Română pentru combaterea şi prevenirea infracţionalităţii.

Copiii se vor bucura de o atenţie deosebită din partea poliţiştilor, pentru cei mici fiind organizate multe concursuri distractive.

Share With: