EXCLUSIV – Interviu cu Silviu Clep, preşedintele ARTS
Citiţi mai jos un interviu realizat de Securityportal.ro in exlcusivitate cu Silviu Clep, preşedintele Asociaţiei Române pentru Tehnica de Securitate (ARTS).
1. Cum caracterizaţi piaţa de securitate din România?
În primul rând aş dori să fac o precizare referitoare la confuzia care se creează faţă de aceasta piaţă de securitate din Romania.
Atunci când vorbeşti despre servicii de securitate, multă lume se gândeşte în primul rând la serviciile de pază, foarte puţini includ şi serviciile tehnice de asigurare a securităţii. Din păcate, această confuzie se manifestă atât din partea consumatorilor de securitate, beneficiarii acestor servicii, cât şi din partea furnizorilor serviciilor de securitate. Şi în rândul autorităţilor se creează uneori confuzie când se face referire la servicii de securitate.
Trebuie menţionat faptul că în România piaţa de securitate este reglementată de două autorităţi de reglementare distincte: Inspectoratul General al Poliţiei Române – I.G.P.R., pentru securitatea împotriva efracţiei, şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – I.G.S.U., pentru securitatea împotriva incendiilor.
Consider că piaţa sistemelor de securitate tehnice a ajuns la un nivel de maturitate acceptabil, maturitate manifestată atât în rândul consumatorilor de securitate dar mai ales în rândul prestatorilor de servicii în acest domeniu. Bineînţeles, mai este de lucru în acest sens, şi de o parte şi de alta, dar este îmbucurător faptul că lucrurile evoluează spre un climat de normalitate.
În ceea ce priveşte serviciile de pază umană, în opinia mea, acestea se confruntă cu o criză de identitate şi mai ales de exprimare. Spre deosebire de piaţa sistemelor de securitate tehnice, pe această piaţă în momentul formării şi maturizării ei, nepunându-se prioritar la temelie principii de performanţă şi de eficienţă, s-a ajuns în situaţia ca stabilitatea firmelor prestatoare de servicii să fie precară, multe dintre ele ajungând în stare de insolvenţă, sau mai rău, de faliment. Concurenţa neloială, munca la negru, lipsa de profesionalism a unora dintre firmele de pe piaţă au creat o oarecare neîncredere a consumatorilor faţă de aceste firme, creând o imagine negativa asupra pieţei. Din păcate, toate acestea au afectat imaginea tuturor firmelor, inclusiv a celor care încearcă să menţină un standard de performanţă ridicat.
Rezultatul acestei situaţii este că foarte multe firme din acest domeniu şi-au găsit refugiul în domeniul sistemelor de securitate tehnică. Acest fapt nu ar fi un lucru rău pentru piaţă, cu condiţia ca firmele din domeniul pazei să-şi adapteze politicile la nivelul pieţei sistemelor tehnice. Din păcate, multe dintre ele îşi păstrează proastele deprinderi legate de nivelul scăzut al performanţelor şi al eficienţei soluţiilor de securitate oferite. În ultimii cinci, şase ani, de când această migrare s-a accentuat, au început să se manifeste şi pe piaţa sistemelor tehnice de securitate fenomene de genul licitaţii cu oferte sub costurile de realizare a sistemelor, concurenţă neloială etc..
Cea mai delicată problema a pieţei de securitate în momentul de faţă sunt serviciile de monitorizare a sistemelor de securitate antiefracţie. Acest serviciu, deşi este reglementat de standarde şi de norme tehnice, este asimilat în România serviciilor de pază, atât de către autorităţi cât şi de către firmele de pază.
Un lucru care face imposibilă o evaluare corectă a pieţei de securitate din România este lipsa unui studiu de piaţă , care să arate care este structura reală a pieţei raportate la domenii, ocuparea cu forţă de muncă, cifra de afacere etc.. Mulţi aruncă pe piaţă diferite cifre, dar care nu au la bază nici un studiu real ci doar aproximări care pot fi reale sau nu. Singurele surse oficiale sunt INS şi Ministerul Finanţelor, dar nici una nu poate oferi valori statistice reale. Să vă dau un exemplu: la finele anului 2010 în România existau 1776 firme licenţiate pentru proiectare, instalare, mentenanţă sisteme de alarmă. Din valorile luate de pe site-ul Ministerului de Finanţe cifra de afacere a firmelor care au depus bilanţul pe anul 2010 (în număr de 1712) a fost de 7.836.586.273 RON, şi un număr de 77.963 de angajaţi. Din aceste cifre am putea spune că o piaţă de aproximativ 1.800.000.000 EURO este o piaţă foarte puternică. Dacă ne uităm, însă, care este structura acestor firme licenţiate observăm următoarele: aproximativ 45% dintre ele au obiect de activitate şi de pază. Din cele rămase, foarte multe au ca obiect principal de activitate alte activităţi: instalaţii electrice, IT, construcţii etc.. Mai există o categorie redusă de firme care vin din sfera producţiei sau serviciilor care au licenţiată şi activitatea pe sisteme de alarmă, dar ponderea activităţii lor pe acest domeniu este sub 1%, iar cifra lor de afacere este de ordinul sutelor şi zecilor de milioane de EURO şi au mii de angajaţi.
Aşadar, pot fi luate aceste cifre ca referinţă pentru piaţa de securitate? În nici un caz.
2. Cum credeţi că va evolua piaţa pe termen mediu?
Daca ne referim la piaţa sistemelor de alarmă trebuie să o privim pentru încă o perioadă pe trei segmente diferite, trei segmente care consider că vor avea evoluţii total diferite, influenţate în primul rând de modificarea reglementărilor legislative din ultimii ani, dar şi de modificarea evidentă a cerinţelor pieţei, dinspre sistemele de alarmă la efracţie către soluţii alternative de securitate: CCTV, control al accesului, protecţie perimetrală, soluţii care au devenit mai accesibile ca preţ şi care aduc un plus de siguranţă.
În primul rând, o dată cu apariţia Legii 307/ 2006 dar mai ales a Ordinului 3/2011 prin care IGSU a înăsprit condiţiile de acordare a avizului de securitate la incendiu, impunând practic obţinerea lui nu numai pentru construcţiile noi, ci şi pentru modernizarea celor existente, piaţa sistemelor de detecţie şi stingere la incendiu a început să se revigoreze, şi, personal consider că, pentru următorii doi, trei ani, vom asista la o creştere a pieţei pe acest segment.
Piaţa sistemelor de alarmă la efracţie, CCTV, control al accesului, protecţe perimetrală, depinde în mare măsură de piaţa construcţiilor. De aceea, dacă această piaţă nu va începe să crească, nici investiţiile în aceste sisteme de securitate nu au cum să crească. În cel mai fericit caz această piaţă va stagna, continuând o reaşezare a ponderilor volumului cifrei de afacere între subsistemele mai sus menţionate.
Acest segment al pieţei ar putea fi dinamizat într-o oarecare măsură prin apariţia unei noi legislaţii în domeniu. Nu cred însă ca apariţia acestei noi legislaţii, să aibă loc înainte de prima jumătate a anului viitor.
Al treilea segment al pieţei, Monitorizarea şi Mentenanţa sistemelor de securitate, care s-a dezvoltat în ultimii ani, în lipsa unor criterii de performanţă şi profesionalism, se află în momentul de faţă la o răscruce. De ce spun acest lucru? Această piaţă s-a dezvoltat în ultimii ani exclusiv datorită firmelor de pază. E foarte bine că ele au sesizat oportunitatea acestui segment şi că l-au acaparat în detrimentul firmelor din domeniul sistemelor de securitate, însă, din păcate, firmele de pază au folosit monitorizarea pentru a dezvolta intervenţia în cazul alarmelor recepţionate la dispecerate, ca o alternativă a pazei prin posturi fixe, uneori ajungând să considere monitorizarea ca o formă de pază.
Greşit! Monitorizarea sistemelor de securitate este o activitate reglementată de norme şi de standarde tehnice, şi este la fel ca un sistem de securitate, gândită ca un element adjutant în asigurarea protecţiei vieţii şi a bunurilor. În majoritatea cazurilor, monitorizarea se completează cu activitatea de pază şi nu o substituie pe aceasta.
Nivelul calitativ al serviciilor de monitorizare din România este foarte scăzut la acest moment; nu cred că mai jos de-atât se poate merge. Un element primordial al activităţii de monitorizare lipseşte aproape cu desăvârşire din oferta de servicii a firmelor care desfăşoară acest tip de afaceri, şi anume mentenanţa sistemelor de securitate şi a sistemelor de transmitere a alarmelor.
Pe această piaţă, deja reglementată în Europa de noi standarde tehnice, care sunt în curs de adoptare şi în România, personal aştept o schimbare majoră în viitorul apropiat. Este o piaţă foarte potentă, foarte puţine dintre sistemele de securitate instalate sunt monitorizate, iar cu o schimbare de atitudine a prestatorilor, în bine, desigur, consumatorul de securitate va câştiga încredere în această formă de protecţie, şi va solicita acest tip de servicii tot mai mult.
3. Care sunt principalele neajunsuri ale mediului de securitate din România (companii, legislaţie, instituţii relevante ale statului, scandaluri, management etc.) şi care credeţi că ar fi câteva soluţii posibile?
Principalul neajuns în domeniul sistemelor de securitate antiefracţie îl consideră legislaţia actuală. Aceasta are la bază principii greşite de licenţiere a firmelor şi avizare a personalului care desfăşoară activităţi în domeniu. Practic, în momentul de faţă licenţierea sau avizarea se face pe bază de “Dosar„ în loc să se ţină cont de competenţe, de dotare, de logistică etc.. Practic, în momentul de faţă, pentru a se licenţia, o firmă trebuie să îndeplinească două cerinţe majore: să nu aibă datorii la stat, iar patronii şi administratorii săi, să aibă “dosarul de cadre” curat.
Un alt neajuns al actualei legi, este acela că spiritul ei este îndreptat exclusiv împotriva prestatorilor de servicii. Doar obligaţiile şi răspunderile acestora sunt sancţionate de lege. Proiectul viitoarei legi are la bază trei piloni de bază: Autoritatea de reglementare, Consumatorul şi Prestatorul, legea definind responsabilităţi şi obligaţii atât pentru Consumator cât şi pentru Prestator, şi sancţionând ambele părţi pentru nerespectarea obligaţiilor care le revin.
De asemenea, noua lege încearcă să rezolve o altă mare problemă a pieţei de astăzi: controlul asupra activităţii prestatorilor. În acest moment, Poliţia ca şi autoritate de reglementare, prin personalul alocat acestui domeniu, face aproape exclusiv munca administrativă pentru licenţierea firmelor, avizarea personalului, a planurilor de pază şi a proiectelor sistemelor de alarmă. Datorită personalului redus de care dispune pe această activitate şi a volumului mare de muncă (astăzi sunt licenţiate peste 1250 firme de pază şi 1750 firme de sisteme de alarme) activitatea de control asupra activităţii firmelor este inexistentă. Singurele controale care se fac sunt doar în cazul unor reclamaţii sau în urma unor tematici de control stabilite în urma unor evenimente grave la nivelul unui anumit segment de beneficiari.
Avizarea foarte facilă, lipsa controlului, sancţiunile foarte blânde prevăzute de lege pentru cei care au abateri grave de la prevederile legii, cumulate cu munca la negru, politici salariale şi de preţ sub nivelul prevederilor legale minime, fac în momentul de faţă ca piaţa să fie într-o scădere a calităţii serviciilor. Chiar dacă sunt firme (nu puţine) care încearcă să păstreze un standard ridicat, acest fapt e tot mai greu de realizat, datorită concurenţei neloiale a multora dintre cei care operează pe piaţă.
Managementul defectuos practicat la nivelul multora dintre firmele de pază a dus la insolvenţa sau falimentul acestora, şi din păcate, legislaţia nu permite autorităţilor eliminarea acestor elemente de pe piaţă.
Ministerul Finanţelor sau cel al Muncii, care ar putea ajuta mult autoritatea de reglementare, nu se implică aproape deloc în stoparea acestor fenomene.
Sper ca proiectul noii legi să fie promovat cât mai rapid, iar forma sa finală să confere noii autorităţi de reglementare cât mai multe pârghii în soluţionarea actualelor probleme.
4. Care consideraţi că ar fi principalele elemente ce definesc, în prezent, societatea românească (violenţa în şcoli, orientarea spre câştiguri uşoare, desconsiderarea legii, puterea instituţiilor statutului etc.) şi au impact semnificativ asupra pieţei de securitate?
E greu de spus care dintre elementele enumerate de dumneavoastră influenţează sau nu piaţa sistemelor de securitate, probabil că toate într-o măsura mai mică sau mai mare, dar cert este că desconsiderarea legii alături de neputinţa instituţiilor statului de a impune aplicarea legii, sunt lucrurile cele mai nocive pentru piaţă. Mai grav este faptul ca de multe ori unele dintre instituţiile statului care au tangenţă cu reglementarea sau supravegherea activităţii firmelor din domeniu, instigă la nerespectarea legii.
Ca să fiu mai concret: cum altfel se explică organizarea de licitaţii publice pentru servicii de securitate, în care prin caietul de sarcini se stabilesc, de exemplu, tarife maximale ale orei de pază mai mici decât tariful orar stabilit prin salariul minim pe economie? Cum ar putea o firmă să întocmească o astfel de ofertă fără să încalce legislaţia muncii cel puţin? Nu este acest lucru instigare din partea respectivei instituţii a statului la nerespectarea legislaţiei?
5. Cum apreciaţi mediul concurenţial şi respectarea legalităţii?
După exemplul de mai sus, nu ştiu dacă putem vorbi de un mediu concurenţial şi de respectarea legii. Totuşi, chiar dacă avem aceste exemple, consider că ele sunt excepţiile care confirmă regula.
În România putem vorbi de un mediu concurenţial liber. Din păcate concurenţa nu se manifestă întotdeauna prin soluţii performate şi sigure, prin servicii de calitate superioară, prin alte criterii de performanţă. De cele mai multe ori concurenţa se realizează prin cel mai mic preţ, în detrimentul criteriilor de performanţă. Am putea spune că în România nu este asigurată protecţia consumatorului prin asigurarea celui mai bun serviciu pentru el. Din păcate, consumatorul, piaţa în general, este orientată spre preţ.
6. Care credeţi că ar trebui să fie rolul Poliţiei Române în ecuaţia securităţii? Dar al organizaţiilor de breaslă sau al companiilor de asigurări? Principalele acţiuni ARTS?
Asociaţia Română pentru Tehnica de Securitate – ARTS, militează încă de la înfiinţarea sa, în 2003, pentru asigurarea unui cadru concurenţial bazat pe competenţe şi profesionalism. De asemenea, am luptat încă de la înfiinţare pentru schimbarea legislaţiei în domeniu şi armonizarea ei cu reglementările europene.
Am avut şi avem foarte bune colaborări cu cele două autorităţi de reglementare IGPR şi IGSU. Legea 307/2006 şi actele normative de aplicare, conţin multe dintre propunerile noastre, şi în momentul de faţă chiar dacă nu mulţumeşte pe toată lumea, chiar dacă nu este perfectă, este o lege operabilă şi, aş spune eu, chiar o lege bună pe domeniul nostru de activitate.
În schimb, lucrurile cu IGPR stau puţin diferit. Chiar dacă avem colaborări foarte bune cu diverse structuri ale acestei instituţii, în mod special cu Direcţia de Ordine Publică – D.O.P., a fost foarte greu să motivăm IGPR să iniţieze modificarea Legii 333/2003.
Deşi au fost mai multe iniţiative de-a lungul anilor, doar în anul 2011 am reuşit să facem ceva concret în acest sens. La nivelul DOP s-a creat un grup de lucru pentru redactarea proiectului unei noi legi – Legea Securităţii Private – din care, pe lângă reprezentanţii poliţiei, au făcut parte reprezentanţi ai asociaţiilor şi patronatelor profesionale, ai asociaţiilor consumatorilor de securitate, ai asociaţiilor asiguratorilor. Pe parcursul a şapte luni am avut întâlniri aproape săptămânale, întâlniri la care au fost invitaţi reprezentanţi ai diferitelor autorităţi care au tangenţă cu domeniul, şi am reuşit să închegăm un material consistent care, chiar dacă nu a reuşit poate să cuprindă toată problematica domeniului, din punctul meu de vedere se constituie ca un material de lucru excelent pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca iniţiator al Proiectului de lege, şi pentru Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, la care sper sa ajungă cât mai curând.
Personal, am reprezentat ARTS – ul în acest grup de lucru, şi pot spune că vocea noastră se regăseşte în noul proiect.
Vorbind despre ARTS, aş aminti vizitatorilor site-ului dumneavoastră, preocupările principale ale asociaţiei noastre, atele decât cele legate de aspectele legislative.
Una dintre priorităţile importante este legată de formarea profesională. Am realizat de-a lungul anilor introducerea în COR a meseriilor specifice domeniului şi adoptarea de standarde ocupaţionale pentru acestea. Am înfiinţat un puternic centru de formare profesională, unde pregătim specialişti pentru ocupaţiile de
Tehnician pentru sisteme de detectie, supraveghere video, control acces, Inginer sisteme de securitate, Proiectant sisteme tehnice de detecţie şi semnalizare la efracţie, control acces, tvci şi monitorizare, şi sisteme tehnice de detectare, semnalizareşsi alarmă la incendiu şi Proiectant sisteme tehnice de stingere automată a incendiului şi sisteme tehnice de ventilare pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi. Cursurile noaste sunt atestate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi sunt recunoscute atât de către IGPR, cât şi de către IGSU.
O altă preocupare prioritară este aceea de a creşte nivelul de performanţă şi de calitate a serviciilor prestate de firmele membre ale asociaţiei noastre, militând pentru adoptarea de standarde europene specifice în România, şi prin realizarea de Norme de deviz pentru executarea sistemelor de securitate. În momentul de faţă ARTS a preluat secretariatul CT 27 – Sisteme de securitate al ASRO.
O alta preocupare a ARTS este cea legată de coagularea asociativă a pieţei de securitate. Am înfiinţat cu alte două asociaţii – Patronatul Serviciilor de Securitate – PSS şi Asociaţia Română pentru Industria de Securitate – A.R.I.S., Federaţia Serviciilor de Securitate – F.S.S., la care sunt invitate să participe toate asociaţiile profesionale din domeniu, pentru a creşte puterea de reprezentare în faţa autorităţilor.
ARTS este membră a EURALARM, asociaţia europeană a asociaţiilor naţionale din domeniul serviciilor de securitate din Europa precum şi a producătorilor de echipamente de securitate.
Aş mai aminti că din 2005 ARTS, se implică activ în organizarea expoziţiei naţionale de securitate – până în 2008 sub sigla EXPOSECURITY, iar din 2010 sub sigla RSF – Romanian Security Fair, expoziţie care anul acesta va avea loc în Pavilionul Central al Romexpo în perioada 25 -27 octombrie.
Personal consider că rolul asociaţiilor profesionale este foarte important în definirea unui climat concurenţial, profesional şi competitiv. Împreună firmele prestatoare au un cuvânt mai puternic, atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor parteneri. Doar într-un climat asociativ piaţa poate fi curăţată de elementele nocive. Pe piaţa sistemelor de securitate tehnice, ARTS a reuşit să coaguleze firmele în jurul ei şi trecând peste interesele comerciale firmele membre au înţeles că împreună au o forţă a cuvântului mai penetrantă.
Pe piaţa firmelor de pază sunt în momentul de faţă mai multe asociaţii şi patronate, piaţa fiind fragmentată mai ales din motive comerciale, dar şi din cauza unor orgolii. Chiar dacă nu mai este posibilă reconcilierea într-o asociere unică, F.S.S.-ul este o alternativă de reprezentare unitară.
7. Cum apreciaţi nivelul culturii de securitate la nivelul companiilor din piaţă, atât al celor din domeniul securităţii, cât şi al celor ce beneficiaza de astfel de servicii?
Aţi atins o problemă foarte sensibilă. Predau în centrul de formare profesională al ARTS, unde, de multe ori prin natura tematicii cursului susţinut, ating această problemă. De cele mai multe ori cursanţii acuză lipsa culturii de securitate a beneficiarilor, faptul că aceştia nu investesc în propria securitate. Este un lucru adevărat, dar eu îi întreb cine este de vină pentru acest lucru. Îi întreb ce au ştiut ei despre propria securitate şi cum o pot asigura, înainte de a intra în acest domeniu. Şi atunci vocile lor nu mai sunt la fel de vehemente.
Este evident că la începutul anilor 90, când a început să se cristalizeze piaţa sistemelor de securitate, societatea noastră era lipsită aproape total de “cultura de securitate“. Exceptând protecţia la foc, nu se prea ştia de sisteme de alarmă la efracţie, CCTV, control al accesului etc.. În educarea pieţei, încă de la început, principalul rol educaţional l-au avut firmele furnizoare de astfel de servicii.
Personal consider că până la apariţia Legii 333/2003 rolul firmelor prestatoare de servicii de securitate a fost mult mai eficient. Numărul mic de firme existente pe piaţă a făcut ca principalul atribut al concurenţei să fie performanţa şi calitatea. Am curajul să afirm că in acea perioadă , deşi tehnologia nu era la nivelul celei de astăzi , soluţiile de securitate erau mult mai eficiente decât acum. Odată cu schimbarea legislaţiei, cu posibilitatea licenţierii firmelor fără nici un criteriu de performanţă, cu concurenţa sălbatică care s-a creat pe piaţă, s-a ajuns în situaţia în care principalul atribut al soluţiilor de securitate să fie preţul, în detrimentul performanţei şi al calităţii.
Opinia mea este că, în momentul de faţă, consumatorii de securitate au ajuns la un nivel de cultură de securitate acceptabilă. Însă mai avem mult de lucru pentru a aduce firmele de securitate la acel nivel de cultură a securităţii, care să facă piaţa sistemelor de securitate performantă şi orientată spre calitate şi mai ales spre siguranţă.
8. Cat de importantă este componenta de securitate în organizaţia din care faceţi parte?
Nu cred că aş putea spune ceva mai mult decât am spus până acum pentru a convinge că componenta de securitate stă la baza întregii activităţi a ARTS.
9. Care au fost cele mai importante momente din istoria asociaţiei ce au marcat evoluţia acesteia, cu bune şi cu rele?
Cel mai important moment, consider că a fost octombrie 2002, când la Braşov s-au întâlnit 35 de firme care au fondat ARTS. La fel de important a fost momentul primului Consiliu director când membrii acestuia, reprezentanţii unor firme între care era o concurenţă acerbă pe piaţă, au lăsat deoparte orice orgolii şi s-au pus în slujba îndeplinirii principiilor care ne-au adus împreună.
Acum, după aproape 10 ani de la înfiinţare, nu mai pot spune dacă a fost un moment mai important ca altul, pot spune însă, că prin acţiunile sale, ARTS a marcat ireversibil piaţa sistemelor de securitate din România, iar crezul meu este că numai în bine.
Las piaţa să ne judece, ştiu că multe dintre acţiunile noastre au deranjat sau încă mai deranjează, deopotrivă, unele dintre autorităţi şi unele dintre firmele de pe piaţă, dar acţiunile noastre legate de: formarea profesională, standardizare, campaniile de prevenire sau de promovare a serviciilor de securitate, organizarea expoziţiei naţionale de securitate etc., au schimbat mult impresia majorităţii despre această piaţă, şi îmi place să cred că multă lume nu mai confundă firmele din domeniul sistemelor de securitate cu firmele de pază.
10. Care sunt planurile de viitor ale asociaţiei dvs?
Ca obiectiv imediat ne-am propus să începem să pregătim firmele de pe piaţă faţă de impactul Directivei serviciilor şi mai ales faţă de noile Standarde de servicii în domeniul securităţii, care, în momentul armonizării lor, devin obligatorii pentru toţi prestatorii din Uniunea Europeană.
Toată lumea a dorit să devenim membrii UE, dar acum, când trebuie să respectăm regulile impuse de aceasta, nu ne mai convine. De aceea, începând cu acest an începem un ciclu de conferinţe pe diferite tematici, la care vom invita reprezentanţi ai organismelor europene pentru a răspunde întrebărilor şi temerilor pieţei de securitate din România.
Tot în aceeaşi direcţie dorim să ne implicăm activ în elaborarea acestor noi standarde de servicii, prin cele două pârghii pe care le avem: CT 27 al ASRO şi EURALARM.
Un alt obiectiv pe termen scurt, pe care ne dorim să-l definitivăm anul acesta, este cel de înfiinţare a Centrului de Evaluare a Competenţelor Profesionale, care să lucreze în completarea Centrului de Formare Profesională, pentru a ajuta firmele de pe piaţă în evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale ale propriilor angajaţi.
Bineînţeles că vom continua activităţile curente şi pe măsură ce membri noştri vor avea solicitări pe anumite domenii, vom încerca să le satisfacem cerinţele şi nevoile.
