HomeStiriSecuritate ITAlerta de securitate! Twitter vinde datele utilizatorilor
twitter lupa

Alerta de securitate! Twitter vinde datele utilizatorilor

twitter lupaDouă companii de cercetare vor putea furniza date despre utilizatorii serviciului online de socializare şi microblogging Twitter clienţilor dispuşi să plătească pentru folosirea datelor în strategii de marketing.

Companiile Gnip, din SUA, şi DataSift, cu sedii în SUA şi Marea Britanie, sunt licenţiate de Twitter pentru a analiza postările arhivate şi informaţiile principale despre utilizatori, precum locaţia. DataSift a anunţat în această săptămână că va pune la dispoziţia clienţilor săi date Twitter în pachete ce vor cuprinde ultimii doi ani de activitate. Gnip poate asigura date din ultimele 30 de zile, transmite Mediafax, care citează Reuters.

Twitter nu a comentat pe tema vânzării datelor şi a transmis întrebările companiei DataSift. În 2010, Twitter a acceptat să ofere Bibliotecii Congresului din SUA acces la toate postările utilizatorilor. Detaliile modului în care aceste informaţii vor fi disponibile public se află încă în lucru, însă există numite restricţii anunţate, precum o întârziere de şase luni şi interdicţia folosirii datelor în interes comercial.

Aici intervine DataSift, notează Reuters. Peste 700 de companii se află pe o listă de aşteptare pentru a încerca oferta, a declarat, într-un interviu pentru Reuters directorul general al DataShift, Rob Bailey. Cei care vor cumpăra serviciile companiei vor putea vedea postările pe anumite subiecte şi chiar clasificate în funcţie de locaţie.

Pentru persoanele îngrijorate în privinţa a ceea ce au spus pe Tweeter, nu este prea târziu să şteargă postările vechi, scrie Reuters. Compania DataSift este obligată să actualizeze periodic fişierele pentru a elimina comentariile care au fost şterse.

 

Share With: